Asociația NEOS realizează în următoarea perioadă un studiu prin care ne dorim să vedem care este percepția tinerilor, a părinților și a cadrelor didactice privind educația sexuală.

În acest sens, am realizat un chestionar pe care vă invităm să îl completați și să-l popularizați în cercurile voastre.

În lua decembrie 2020, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD) a publicat un raport din care reiese că este nevoie de educație sexuală în școli. Deși suntem în România anului 2021, educația sexuală încă este un subiect considerat „tabu”.

Anul trecut s-a încercat prin lege eliminarea noțiunii de „educație sexuală” și înlocuirea acesteia cu „educație sanitară”. Președintele României a retrimis această lege către Parlament pentru reexaminare. Acest lucru a dus la o altă schimbare: pentru a participa la programe de educație sanitară, părinții minorilor trebuie să își dea acordul scris.

România este pe primul loc din Europa la mame minore, la nivelul fetelor sub 15 ani, conform unui studiu făcut de Institutul Național de Statistică. Conform datelor Eurostat, în anul 2019, în Uniunea Europeană, numărul total de mame minore a fost de 1.794, din care 749 numai din România, adică aproape 40%. Iar conform unui studiu publicat în revista Archives of Sexual Behaviour, realizat pe aproximativ 27.000 de subiecţi, persoanele născute în jurul anului 2000 fac mai puţin sex decât adulţii de acum 30 de ani.

Chestionarul privind percepția tinerilor, a părinților și a cadrelor didactice privind Educația sexuală este disponibil AICI.

Rezultatele acestui studiu vor fi analizate de psihologi și sociologi. Vor fi realizate concluzii și vor fi făcute publice.

Participarea la acest studiu este voluntară, iar retragerea în orice moment din cercetare nu implică nicio consecință negativă. Completarea chestionarelor durează în medie 10 minute. Chestionarul se adresează cadrelor didactice, părinților, elevilor și studenților.

Confidențialitate:


Completarea acestui chestionar este în scop de cercetare, iar toate informațiile colectate vor fi anonime.

Conform cerințelor Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private, echipa de cercetare are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele pe care le veți furniza: date socio-demografice și răspunsuri subiective la chestionare.

Pentru a fi la zi cu toate activitățile Asociației NEOS ne puteți urmări și aici.

ro_RORomână