De origine din Vetrișoaia, județul Vaslui, Tudor Alexandru Polojan este un puști de aproape 24 de ani și poate afirma cu tărie: „Lăsați ura și protestele acestea împotriva „anormalității”: iubiți și îmbrățișați”. În prezent lucrează în media, dar până să ajungă aici a fost ospătar, vânzător, ajutor de bucătar, operator tehnic, corporatist. De la vârsta de 3-4 ani a fost o persoană dedicată bisericii, fiind „băiat de Altar” și cântăreț la strană. Își dorea să devină preot, chiar dacă era conștient de faptul că este gay. Acum are o linie specială cu care păstrează legătura cu „Bărbosul” (n.red. Dumnezeu).

Nu a fost o anumită zi când am decis: De astăzi sunt gay!

Pe la vârsta de 10 ani și-a dat seama că era atras de persoanele de același sex. „Practic, am această idee în cap dintotdeauna. Nu a fost o anumită zi când am decis: De astăzi sunt gay! Efectiv am conștientizat ușor-ușor, dezvoltându-mă hormonal, la nivel biologic, iar pe Ia 11-12 ani am conștientizat că sunt gay. Dar, dinainte mi-am dat seama că este ceva „neobișnuit” pentru mediul în care creșteam și, involuntar, ceva mi-a spus că trebuie să tac. Și am tăcut. Niciodată nu am dat de bănuit că aș fi atras de persoanele de același sex, chiar am șocat cu coming-out-ul meu”, își începe povestea Tudor. Acesta a ales să își facă coming-out-ul în 2018, înainte de Referendumul pentru redefinirea căsătoriei, alegând să și-l facă public, pe Facebook.

Pe la vârsta de 15-16 ani, acesta s-a întrebat dacă este cumva greșit, mai ales când anumite lucruri din viața lui nu se legau. „Și când nu vezi ce se leagă, începi să te întrebi dacă problema este la tine. Și ajungi voluntar sau involuntar, să te iei de punctul de zi cu zi pe care îl vezi la tine – și acest punct este faptul că ești gay. Și am avut momente când m-am întrebat dacă acest lucru este ceva greșit, dacă sunt anormal. Până mi-am dat seama că nu este nimic greșit în ecuația asta, ci așa sunt eu, așa am fost construit. Nu e ca și cum eu am vrut să fiu gay. Acum chiar sunt mulțumit și recunoscător că fac parte din comunitatea LGBTQ+”, continuă destăinuirea Tudor. Și este recunoscător că face parte din această comunitate pentru că și-a dat seama că „simțim altfel, că iubim altfel, că iubim mult mai intens. Vedem lumea altfel. Trăim totul mult mai intens!”.

La limita dintre iubire și ură!

Nici Tudor, ca multe persoane din comunitatea LGBTQ+, nu a scăpat de propria judecată. „M-am judecat, dar nu a fost o judecată aspră. Dacă nu mă iubeam atât de tare, cred că lucrurile ar fi stat diferit. Dacă mă iubeam atât de tare, nu aveam cum să mă urăsc la fel de tare. Eram oarecum la limita dintre iubire și ură!”. Până la momentul în care el și-a făcut coming-out-ul, știa despre el prietena lui cea mai bună. Iar când i-a spus ei despre el, aceasta reacționat foarte bine. „Când am ajuns într-un oraș mai mare, mi-am dat seama că comunitatea LGBTQ+ nu înseamnă tu și încă 2-3 persoane. Ci sunt mult mai multe. Și așa, văzând și întâlnind mai multe persoane ca mine, m-am îndrăgostit. Rău de tot aș putea spune. Iar prima dragoste vrei să o povestești. E momentul acela când vrei să știe toată lumea cât de fericit ești tu. Și așa am sunat-o pe prietena aceasta a mea și i-am povestit cât de fericit sunt și că m-am îndrăgostit de un băiat. Iar ea a reacționat foarte oke și a fost foarte suportivă cu mine.  Dacă la prima dragoste am reacționat în tăcere, la cea de-a doua am făcut zgomot (râde)”, mărturisește Tudor.

Scriitorul din Rahova

După ce s-a perindat prin mai multe orașe din țară, de la Iași la Brașov, apoi iar Iași, în 2017 acesta s-a mutat în București. Până a-și face coming-out-ul a trecut printr-o perioada de cunoaștere și de dezvoltare personală, cu multe întâmplări, unele chiar hazlii, după cum povestește acesta. „Capitala este multa mai diversă decât alte orașe din România. O să recunosc ceva! Mie mi-a fost frică să merg prima dată cu metroul. Și am chemat o prietenă (râde). Acum merg cu metroul ca și cum merg pe jos. Iar în acest an (n.red – 2017) am cunoscut foarte mulți oameni, m-am și angajat. Am stat o perioadă în cartierul Rahova, de aici și porecla mea „Rahova”, poreclă atribuită de prietenii persoanei de care mă îndrăgostisem a doua oară.  M-am mutat după un timp în altă parte a Bucureștiului unde m-am îndrăgostit iar. Atât de tare, încât îmi propusesem să scriu o carte. Folosesc trecutul pentru că am renunțat la această idee. Numai că, în momentul în care te desparți de cineva, parcă nu își mai are rostul să povestești lumii întregi despre ce a fost. În schimb, persoana cu care sunt acum, merită o carte!”.

Aveți grijă pe cine urâți, căci s-ar putea să fie cineva pe care iubiți!

De multe ori, comunitatea LGBTQ+ a fost judecată la masă cu Tudor, în momentul în care oamenii nu știau că acesta este gay, ca mai apoi să li se schimbe ideea pentru că au cunoscut un om care făcea parte din comunitatea LGBTQ+ și care nu era ca oamenii pe care ei îi defineau. După ce și-a făcut coming-out-ul, Tudor le-a spus să aibă grijă pe cine urăsc pentru că s-ar putea să fie cineva pe care iubesc!

Tudor a ales să își facă coming-out-ul public pentru că era deja pe picioarele lui și că orice s-ar fi întâmplat, el putea rămâne singur. Nu rămânea pe drumuri, mai ales că avea un serviciu stabil. Simțea nevoia aceasta de mai mult timp, dar nu găsea momentul cel mai potrivit sau modul prin care să îl facă. Nu se simțea pregătit. Până când a ajuns în momentul în care și-a zis: „Până aici!”

Tudor alături de mama sa, Foto: Arhivă personală

(Tudor, alături de mama lui. Foto: Arhivă personală)

A fi gay nu este o alegere

„Era în perioada Referendumului când mi-am făcut coming-out-ul. Și am ales această perioadă pentru că vedeam pe Facebook foarte multe persoane îndemnau oamenii să meargă la Referendum. Erau tot felul de mesaje, care de mai care: „Cum să avem noi așa ceva!”, „Trăiască Familia Tradițională”, „Ați cunoscut voi vreodată un gay să vedeți cum sunt!” și tot așa. Am tăcut foarte mult timp, până am văzut o postare care m-a motivat să spun tuturor că da, EU SUNT GAY! Numai că, înainte de a face public coming-out-ul meu, am fost la mama acasă și am discutat cu ea. Fiecare părinte își cunoaște copilul, cum și fiecare copil își cunoaște părinții. Dacă simți că poți să îi spui asta mamei tale sau tatălui tău, fă-o! Eu am simțit că pot! Și de asta am vrut să am discuția cu ea față în față. Aveam 19 ani atunci. După ce i-am spus, am văzut cum i-au curs lacrimile. Atunci i-am zis că nu am nevoie de drame și să zică mulțumesc că nu am venit să îi zic că am cancer! Mama m-a întrebat de ce nu i-am spus mai devreme, că poate puteam să o rezolvăm. Iar acest lucru a declanșat o altă discuție prin care i-am spus că nu era ceva ce puteam rezolva. Așa te naști. A fi gay nu este o alegere! Nu este o situație prin care părinții tăi sunt vinovați! ”, își aduce aminte Tudor.

Eliberare și Libertate!

Semnificația pe care i-a acordat-o Tudor acestui moment a fost una de intensitate maximă. Aceea de eliberare și libertate! „În momentul în care i-am spus mamei a fost eliberarea maximă! Iar în momentul în care am realizat că nu mai am nimic de ascuns față de nimeni și nu mă mai interesează ce zice lumea, căci noi, de ce ne ascundem cel mai mult? Să nu afle părinții și apropiații, rudele. Iar în momentul în care îți dai seama că persoanele cele mai importante din viața ta știu despre asta, te simți mai liber! În rest nu mă interesează nimic. Căci în momentul în care ești la o masă, nu te mai întrebi că dacă se aduce vorba despre comunitatea LGBTQ+ cum reacționezi? Sau dacă am nu știu ce fel de gest, nu te mai întrebi dacă o persoană de la masă o te întrebe ce și cum. După ce îți faci public coming-out-ul dispar toate aceste mici întrebări care sunt foarte mari și ai o libertate și o liniște deplină. Ca și cum se duc credincioșii la spovedanie și ei se simt eliberați, așa m-am simțit și eu. Chiar a fost unul dintre momentele vieții în care m-am simțit cu adevărat liber”.

29 septembrie 2018 – momentul când a început cu adevărat libertatea pentru TUDOR!

„Salut. E septembrie și deja e frig, nu? Păi e perioada în care totul e rece și va fi și mai rece… Ia-ți un pahar de vin, un ceai sau o cafea, și hai să stăm de vorbă.

Scriu asta pentru tine, cel care mă judecă. Scriu asta pentru cei care tind să creadă ca sunt perfectul. Scriu asta pentru libertatea mea. Pentru liniștea mea sufletească și pentru fericirea mea. N-aș fi vrut, recunosc. Mi-a fost teamă, mi-a fost greu… Am avut zile în care am vrut s-o las baltă, zile în care nu îmi mai păsa de absolut nimeni și de absolut nimic.

Să știi că vei avea destul de citit. Dar măcar acum fă-și timp și ascultă! Ascultă ceea ce mulși nu au curajul să spună! Ascultă ceea ce mulți ar vrea să îți spună. Ascultă ceea ce vreau să îți spun eu.

S-o luăm ușor… Eu sunt Alexandru sau Tudor sau cum îmi mai spun vechii prieteni „Polo” (e moștenire de familia asta). Mă îndrept spre 20 de ani. Am 19, dar mă grăbesc să schimb prefixul. Glumeț, cu chef de viață și cu un zâmbet de invidiat. Și modest :))  

Până aici mă cunoșteai. De aici, nu. Vei citi tu, cel care nu mă cunoști deloc sau cel care m-ai văzut o dată sau de două ori și vei citi și tu, cel care mă cunoaște de un amar de vreme… Ți-as povesti tot ce am văzut, tot ce am făcut și tot ce vreau să fac, însă, într-adevăr, nu ne permite timpul. Hai s-o scurtăm.

Vreau să îți vorbesc din postura unui viitor bărbat și din postura de gay care mai locuiește, nu pentru mult timp, în România. Te-am șocat puțin sau puțin mai mult. Dar e una dintre zilele în care nu-mi mai pasă de nimeni și de nimic. Nu-mi pasă c-o să mă judeci, nu-mi pasă c-o să râzi…Doar ascultă ce am de spus.

Nu vreau ca tu să decizi pentru mine. Nu vrea ca tu să decizi cu cine să fiu eu fericit. Nu vreau ca tu, cel care mă consideră un om bolnav, să meargă să-și verse ura pe cineva care nu i-a greșit niciodată. E destul!

Nici măcar nu îți imaginezi prin ce trec. Nu numai eu, ci și ceilalți ca mine. Nu îți imaginezi durerea, povara și neputința. N-ai fi vrut să vezi ochii mamei mele în momentul în care mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să îi spun. A fost singurul moment din viața mea în care am simțit că am dezamăgit-o, nu pentru faptul că i-am spus cine sunt, ci pentru faptul că nu i-am zis când trebuia. Mi-a zis, plângând „Iubitul mamei ,trebuia să-mi zici mai devreme. Poate o rezolvam!” Iartă-mă, mamă! Nu! N-ai rezolvare. Psihologi, analize, tratamente. Nimic n-a mers. Nu alegi tu să fii așa. Nu am ales eu să fiu așa!

Și doare… Doare când vezi că lumea te urăște. Doare când ești neputincios. Doare când acum, probabil, mi-am dezamăgit destui prieteni… Dar oamenii vin și pleacă, iar eu rămân cu mine. Îi povesteam celei mai bune prietene ale mele despre mine și îmi spune că cel mai important lucru  e să fii fericit. Și da, Andreea, ai avut dreptate! Fericirea e cea mai importantă! E greu să nu poți fi cine ești tu cu adevarat.

Dar astăzi e ziua în care a venit și rândul meu la fericire. E ziua în care vreau să fiu eu! E ziua în care nu contează părerea ta, nu contează că tu o sa mă judeci și ziua în care îți spun că nu contează ce o să votezi tu! Tu ai drepturi, eu nu! Așa că ești liber să ți le exerciți! Nu contează votul tau, pentru că doar eu decid cu cine sa fiu fericit și cum să fiu fericit!

Am scris puțin, deși aș fi avut multe să îți povestesc … Dar mâine muncesc, pentru că încă mai sunt un cetățean al României , plătitor de taxe și impozite…dar fără drept la fericire!

Judecați, criticați, iubiți… Eu mă ocup de fericirea mea!”,

postarea realizată de Tudor, pe contul personal de Facebook, în 2018.

La un job, mergem să lucrăm și nu să ne uităm la culoarea pielii cuiva, cu cine locuiește sau în ce crede

Asociația NEOS: Te-ai simțit judecat de către Dumnezeu pentru faptul că ești gay?

Tudor: Nu! Și nu m-am simțit vreodată judecat. Eu am o legătură cu „Bărbosu” – căci așa îi spun, ori „Tătăielu”. Vorbesc destul de des cu El. Probabil și din această cauză nu sunt atât de afectat despre ce se spune despre mine sau despre comunitate, căci dacă în ce cred eu nu mă judecă, restul nu contează. Am simțit că mi-a arătat mereu ușițele acelea corecte.

Asociația NEOS: Te-ai simțit vreodată discriminat sau ai auzit bârfe pe seama ta, de exemplu la locurile de muncă pe care le-ai avut?

Tudor: Eu am avut noroc să dau de oameni faini, de oameni care nu și-au făcut un scop din viață să vadă cu cine trăiesc eu. Au mai fost unele discuții să zic așa, iar când mă întreba cineva, mai ales după ce mi-am făcut coming-out-ul, le spuneam: „Da! Ai vreo problemă?”, iar acolo se încheia discuția. Plus de asta, eu îmi cam cunosc drepturile și știu ce scrie în contract. Eu citesc cu atenție contractul când mă angajez sau regulamentul de ordine internă. Și sfătuiesc pe toată lumea facă acest lucru. Mă uit după acea clauză care specifică faptul că nu discriminează indiferent de rasă, etnie, religie, orientare sexuală etc. La un job, mergem să lucrăm și nu să ne uităm la culoarea pielii cuiva, cu cine locuiește sau în ce crede.

Asociația NEOS: Ce i-ai sfătui pe cei care se gândesc să își facă coming-out-ul?

Tudor: În primul rând, să se pregătească pentru pierdut oameni și să se pregătească să îmbrățișeze oameni. Căci unele persoane vor dispărea din viața lor sau se vor răci, dar cu siguranță vor întâlni și foarte mulți necunoscuți care le vor oferi un zâmbet și o îmbrățișare. Și să țină minte, că singurul om important în viața asta este cel pe care îl vedem în oglindă. Oamenii vin și pleacă! Important este să fii bine tu cu tine! Să fie pregătiți să piardă oameni, să fie pregătiți financiar – mai ales în cazul în care locuiești cu părinții sau depinzi de cineva din punct de vedere financiar.  Să fii independent pentru a putea să te susții în continuare. Nu de alta, dar nu știi cum reacționează persoanele dragi ție și nu vei avea unde să te duci, ce să faci… Lumea nu vorbește despre astfel de lucruri, dar se întâmplă. Și chiar mai grave de atât: bătăi, sinucideri etc.

Epilog: Lăsați ura și protestele acestea împotriva „anormalității”: iubiți și îmbrățișați

„Indiferent de comunitatea din care faceți parte, indiferent de rasă, de etnie, de culoarea pielii, de religie, indiferent ce partide politice vă plac sau ce culori preferate aveți, iubiți și îmbrățișați! Lăsați ura și protestele acestea împotriva „anormalității”: iubiți și îmbrățișați. Cum ar fi ca eu sa ies să protestez împotriva cuiva, care altcineva numește a fiind ceva normal? Fiecare are libertatea de a crede în ce vrea, de a iubi pe cine vrea, de a simți așa cum simte, de a iubi așa cum vrea să iubească și de a se culca cu cine vrea să se culce!”, Tudor.

Dacă vă simțiți discriminați, puteți apela numărul de telefon: 0725 512 493. Acesta este destinat persoanelor care fac parte din comunitatea LGBTQ+. Un expert al Asociației NEOS va prelua apelul și vă va consilia în vederea depășirii acestei situații.

Acest articol face parte din seria articolelor realizate de Asociația NEOS în cadrul proiectului  Step by Step towards an Inclusive Society.  Proiectul este  derulat de Federația UNOPA în parteneriat cu COPAC (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România) cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Pentru a fi la curent cu proiectele desfășurate de Asociația NEOS, dă click aici. De asemenea, ne puteți urmări activitatea și pe pagina noastră de Facebook sau Instagram.

ro_RORomână