Campania InspiRed este un demers prin care dorim să cultivăm/extindem aria de sensibilitate a fiecărui om.  Încurajăm oamenii la deschidere față de persoanele ce trăiesc cu HIV/SIDA atunci când au ocazia să-i întâlnească ori să le vorbească. Este o campanie care respectă pe fiecare ca om: atât persoana cu HIV, cât și persoana căreia ne adresăm (din publicul țintă).

Prin Campania InspiRed – „Comunitățile fac diferența”, Asociația NEOS s-a adresat studenților cu privire la infecția cu HIV.

Campania a debutat cu sesiuni de informare a studenților din cadrul Universității București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Departamentul de Asistență Socială. De asemenea, au fost informați și studenții Universității Hyperion, Facultatea de Jurnalism.

Studenților li s-a oferit informații cu privire la HIV/SIDA, mijloace de transmitere, tratament, provocări și oportunități în infecția cu HIV. Aceștia au manifestat interes față de acest subiect, au fost curioși și de experiența ca și asistent social care lucrează cu persoane care trăiesc cu HIV/SIDA. De asemenea studenții de la Jurnalism au avut întrebări asupra modului în care se pot raporta ca viitori jurnaliști. Toți studenții au primit pliante informative, tricouri și preservative.

Informare pentru 2.000 de studenți

Pe lângă informarea studenților cu privire la infecția cu HIV, pe data de 4 decembrie 2019, în Campusul Arcaa Vitan Village din Capitală, voluntarii Asociației NEOS au realizat o informare celor aproximativ 2.000 de studenți din campus. Au distribuit tricuouri, prezervative și materiale informative pe tematică HIV, invitație la testare, mesaje de prevenire și alte evenimente publice. Voluntarii prezenţi la activitate au oferit informaţii suplimentare celor care au solicitat acest lucru.

Campania InspiRed – „Comunitățile fac diferența” a fost realizată cu sprijinul Uniunii Naționale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

 

Parteneri ai campaniei: Gilead, GSK, Sandoz.

 

Pentru a fi la zi cu toate activitățile Asociației NEOS ne puteți urmări și aici.

Pentru a vedea celelalte Proiecte Naționale da click aici.

en_USEnglish